În secolul al XX-lea, băncile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidenţiat necesitatea de a se crea instituţii: casele de economii, casele de economii pentru construcţii, cooperativele de credit.
Începutul secolului al XX-lea (1919-1920) este marcat de economia socialistă, după prăbuşirea imperiului ţarist şi Rusia, continuând cu coaliţia ei şi preluarea teoriilor şi principiilor economiei socialiste după 1944 la mai toate ţarile din estul Europei, Orient Îndepărtat, Caraibe şi continuând în deceniul 9 al secolului al XX-lea.
Analiza comparatistă a dezvoltării bancilor în special în Ţările Occidentale dezvoltate: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franţa, Canada, dar şi ţări socialiste dezvoltate: Polonia, Ungaria, România, China etc. conduc la două constatări esenţiale: emisiunea monetară ia treptat forma unei monopol de stat şi în schimb banca îşi asumă mai multe funcţii, pe care fiecare ţară le va organiza şi dezvolta conform particularităţilor proprii, determinând sisteme şi structuri bancare specifice.
La sfârşitul secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, băncile numite de “emisiune”, se înmulţesc în toate ţările, conducând în cele din urmă la constituirea Băncilor Centrale. Fenomene economice sociale şi politice va favoriza concentrarea băncilor de emisiune până când va rămâne doar una singură: Banca Centrală.
